Istoric

Repere Istorice

Cea dintâi atestare documentară a satului datează din 15 aprilie 1305 sub denumirea Villa.possesio Asszonyfalva.
Alte menţiuni documentare apar la 1322-1323 într-un registru din arhiva Vaticanului în care este înscris Georgius plebanus ecclesiae Villae Dominarium.
Un preot pe nume Geardins a fost chemat la Roma pentru a lămuri probleme bisericeşti. Tot atunci apare prima menţiune în limba latină.

Alte menţiuni documentare s-au păstrat din anii 1733 (Frua), în 1750 (Friuoa), între 1760-1762 Freiendorf, în 1850 Assonyfalva, Frâua, în 1854 apare sub denumirile Assonyfalva, Frauendorf, Frâua. Numele localităţii se pare că ar proveni de la o biserică cu hramul „Sfânta Fecioară” care ar fi existat pe locul actualei biserici evanghelice. Din 22 noiembrie 1933 localitatea poartă numele lui Axente Sever, după cum reiese din adresa dată de Prefectura Judeţului Târnava Mare nr. 18713 prin care se adresează cu denumirea de Axente Sever.

Au fost descoperite aici vetre de mici dimensiuni pe care se aflau vase întregi ( un pahar, o brăţară de alamă), care dovedesc continuitatea aşezării pe aceste locuri.

O importanţă remarcabilă pentru satul noastru, o reprezintă obiectele descoperite la „Cetatea Veche”, în Carpen şi în Joangrăva, a fragmentelor de ceramică nesmălţuită sec. II-III, ceramică preistorică, din eneoloticul dezvoltat de tip cultul „Petreşti” şi a monedei de cupru da la Hadrian – 117-138 p. Chr., a fragmentelor de ceramică smălţuită (sec.XVIII-XIX), monede de argint (1665-1704) şi valoroase piese descoperite recent.

Începând din secolul al XVII-lea, istoria românilor de aici se împleteşte cu cea a saşilor. Odată cu sosirea saşilor aici, aşezările au primit numele de Villa.

Către mijlocul secolului al XIX-lea, localitatea devine tot mai legată de frământările sociale şi naţionale, imaginile cele mai puternice fiind legate de ridicarea, formarea unor militanţi ai luptei sociale şi naţionale care vor rămâne mândria localităţii şi a Transilvaniei – Ioan Axente Sever, Ariton Axente, Vasile Axente şi alţi locuitori ai satului care au participat la revoluţia de la 1848-1849.

Din secolul al XIII-lea şi până la mijlocul secolului al XIX-lea, o mare parte a teritoriului din care va fi alcătuit judeţul Târnava Mare de mai târziu, a făcut parte din „Fundus Regius”, administrat în baza principiilor obţinute de coloniştii saşi de la regii maghiari. În această zonă erau scauneşe Sighioşoara, Mediaş, Rupea, şi Cincul Mare.
După revoluţia de la 1848-1849, regiunea aceasta a fost administrată şi împărţită după sistemul austriac de „Bezirk”.
Prin decizia din anul 1925, s-au înfiinţat două noi plăşi – Şeica Mare şi Hendorf, comuna Axente Sever, inclusă în componenţa plăşii Şeica Mare alături de Agârbiciu, Boarta, Buia, Calvaser, Mihăileni, Moardăş, Retiş, Răvăşel, Şeica Mare, Şeica Mică, Şalcău şi Vesăud.

Criza economică şi financiară din perioada 1929-1933 a avut consecinţe extrem de grele pentru viaţa ţărănimii.
În anul 1931, s-a propus schimbarea denumirii satului din Frâua în Axente Sever.

Viaţa paşnică a locuitorilor comunei a fost din nou întreruptă de declanşarea celui de al II-lea război mondial. Odată cu declanşarea ostilităţilor în ţară au început concentrările rezerviştilor. În rândul populaţiei săseşti a avut mare ecou propaganda hitleristă care a determinat pe majoritatea tinerilor saşi să se înroleze în „Hitlerjungen” şi pe o parte a bărbaţilor de a intra în rândurile armatei germane.

La mijlocul anului 1943, în timp ce în Uniunea Sovietică se desfăşurau lupte grele, armatele germane suferind tot mai multe înfrângeri, în Axente Sever au apărut trupe germane care şi-au construit o bază pentru întreţinerea şi staţionarea unor maşini de război. Aviaţia germană a bombardat gara din Copşa Mică în 9 septembrie1944 şi urmărea trupele sovietice aruncând bombe. Prima bombă a căzut asupra satului în apropierea cimitirului săsesc, fără a pricinui pagube. În aceste condiţii locuitorii comunei au luat drumul codrilor, ducând cu ei provizii.
La mijlocul lunii octombrie 1944, când lucrurile s-au mai liniştit oamenii satului au revenit la casele lor, continuându-şi munca obişnuită în gospodării.

În anul 1950 s-a ridicat în comună un monument comemorativ în centrul comunei pe care a fost fixată o placă de bronz cu numele celor patru eroi căzuţi în luptele de pe frontul antihitlerist.

Deportaţi pentru „reconstrucţia” U.R.S.S., deposedaţi de pământ şi de alte bunuri materiale, umiliţi în diverse modalităţi, saşii din Axente Sever au trecut în perioada deportării în lagărele de muncă ruseşti(1945-1949) prin cea mai neagră periadă de la colonizarea lor în Transilvania. Împotriva deportării populaţiei săseşti din Transilvania în Uniunea Sovietică au protestat Guvernul român, omul politic Dinu Brătianu şi chiar regele Mihai I. A trecut mult timp, luni şi chiar ani până când cei rămaşi au primit veşti de la cei plecaţi. Cei mai mulţi s-au reîntors acasă după patru ani, în 1949, ani de muncă istovitoare, grele suferinţe, condiţii inumane.

Instaurarea guvernului condus de Dr. Petru Groza, cu sprijinul nemijlocit al ocupanţilor sovietici, a marcat începutul cuceririi puterii politice de către comunişti.
La reforma agrară din 1945, în Axente Sever au fost împroprietărite cu pământ familiile celor ce au luptat pe front în armata română, indiferent de naţionalitate. Terenul agricol rămas, în special plantaţiile de vii, a trecut în proprietatea statului, înfiinţându-se o fermă agricolă. Fermele de stat au început să se constituie în 1947. În comuna Axente Seer, ferma s-a înfiinţat pe baza unui teren agricol expropriat de la saşi. S-a numit la început „Reazim”, având în patrimoniu funciar o mare parte din terenurile comunei. S-a numit apoi Asociaţia Fermelor de Stat, apoi Gospodăria Agricolă de Stat şi Întreprinderea Agricolă de Stat. Din anul 1991 poartă numele de Societatea Comercială „Viticola”S.A. până în 1998. În anul 2000 unitatea se afla parţial în lichidare şi apoi în proces de privatizare.

 

Monumente istorice

 

Cetatea sătească din Axente Sever

Cetatea şi biserica din Axente Sever sunt monumente istorice. Biserica este amintită documentar, pentru prima dată în anul 1322, cu hramul „Tuturor Sfinţilor”. La sfârşitul sec. al XV-lea a fost fortificată. În interior, de-a lungul zidului se aflau depozite de grâu. Altarul din lemn în stil baroc datează din 1777, tablourile au fost pictate de pictori medieşeni. Lucrări de reparaţii s-au efectuat în anii 1819 şi 1964.

 

Biserica evanghelică fortificată

Amintită încă din 1322, prezintă o siluetă originală datorită puternicului turn de apărare care încorporează întreaga zonă de mijloc a edificiului (sec.XV). Biserica evanghelică este o construcţie fortificată cu zid de apărare întărit cu contraforturi puternice, deasupra cărora s-au realizat guri de păcură, cu turn de apărare şi cu nişe de tragere din pod.

Nucleul originar (sec. XIV) de tip biserică-sală, este alcătuit din două travee pătrate boltite în cruce pe ogive. Spre răsărit se află o capelă în stil romanic, cu absidă semicirculară. În jurul bisericii a fost construită o fortificaţie de plan oval, prevăzută cu încăperi de provizii şi un turn de poartă (sec.XV).

 

Cetatea sătească din Agârbiciu

Este declarată monument istoric şi a fost construită la finele sec. al XV-lea, începutul sec. al XVI-lea.
Se mai păstrează doar zidul simplu de împrejmuire cu construcţia deasupra intrării. Nava este îngustă, lungă, corul pătrat, deasupra lui ridicându-se un turn puternic care a fost mărit în anul 1827. În spatele altarului cele două intrări au fost închise. Orga are două claviaturi şi este alcătuită din două mai mici.

Biserica fortificată este atestată documentar în 1415, dar nu se cunoaşte data zidirii, fiind sigur mai veche. Aici a fost construită o cramă foarte modernă, regiunea fiind recunoscută ca o regiune viticolă renumită.

 

Biserica fortificată din Şoala

A cunoscut mai multe schimbări esenţiale de-a lungul timpului. Astfel, în sec. al XIII-lea s-a construit o capelă romanică din care s-a păstrat o parte din absidă, inclusă în zidul de apărare. În anul 1414 se aminteşte de preotul Nikolaus care slujea la biserica Sf. Ursula din Şoala. La sfârşitul sec. al XV-lea se construieşte o biserică în stil gotic şi o cetate de apărare. În 1736 zidurile cetăţii au fost renovate, iar în 1883, turnul bisericii este dărâmat cu intenţia de a fi construit un altul, fapt care nu s-a realizat, biserica rămânând cu o clopotniţă provizorie. Alatarul a fost reclădit în anul 1845.